TOTUL DESPRE LIBERCARD

Sigur acasă. Echipamente care-ți protejează locuința de infractori

4 vizualizări

Sigur acasă. Echipamente care-ți protejează locuința de infractori

Bunurile personale sunt toate lucrurile la care ținem și care ne reprezintă. Apartament, garaj sau birou - păstrăm în fiecare dintre ele tot ce avem mai de preț și pentru care am depus efort. LiberCard are 3 parteneri din domeniul securității, care sunt gata să te informeze și să te ghideze pentru a alege sistemul de protecție optim pentru tine. Compania VideoSecurity îți propune să achiți sistemele procurate în rate egale timp de 6 luni, compania Justar - în 4 luni, iar la compania Exterior – în doar 3 luni, în funcție de posibilitățile tale. 

Pentru a-ți proteja locuința și a te bucura de siguranță acasă, am elaborat împreună cu specialiștii Video Security câteva sfaturi cum să te protejezi de infracțiuni și să reduci accesul străinilor la lucrurile care îți aparțin.

Sisteme video interfon pentru apartamente 

Pentru a proteja apartamentul de potențialii hoți, cel mai indicat este sistemul de video interfon cu apel direct la telefonul mobil. Utilizându-l, oriunde ne-am afla, putem vizualiza cine sună la ușa blocului, mai ales atunci când toți sunt plecați de acasă. Pentru protecție, ia în considerare și instalarea camerelor direct în apartament, spre ușa de la intrare. 

În cazul locuințelor de la primul etaj, ferestrele sunt o sursă de acces pentru străini. Soluția o reprezintă sistemele de efracție moderne, care, instalate la deschizături, semnalizează, la telefon sau alt dispozitiv personal, fiecare mișcare provenită din exterior.

Securitate complexă pentru case la sol 

Casele la sol sunt cele mai accesibile pentru infracțiuni, din cauza ușilor adiacente (care au deschidere spre curte sau verandă), dotate cu sistem slab de protecție. Pentru a preveni astfel de pericole, optează pentru un sistem complex de securitate. Este vorba despre patru camere de monitorizare de la distanță, accesibile pe dispozitive mobile. Totodată, este important să-ți instalezi sistemul AcuSense, care detectează orice intruziune a persoanelor străine, inclusiv a automobilelor, în perimetrul protejat.

Sisteme de securitate smart pentru birouri și oficii 

Birourile și oficiile pot fi protejate, instalându-ți un sistem analitic care poate deosebi o persoană de mișcările animalelor sau ale plantelor și copacilor. În cazul în care un intrus apare în zona protejată, această inteligență artificială pornește o sirenă în timpul zilei și un stroboscop pe timp de noapte. Zgomotul, de cele mai dese ori, împiedică comiterea infracțiunii și înregistrează intenția. 

Protecție senzorială pentru garajuri și spații de depozitare 

Garajele și spațiile de depozitare reprezintă zone accesibile, care necesită securitate sporită. Pentru a le apăra de pericole, sunt recomandate sistemele senzoriale la deschidere și mișcare. Acestea activează semnalul sonor și transmit mesajul direct pe telefonul mobil, iar posesorii pot acționa rapid la infracțiuni. Pentru mai multă securitate, luați în considerare că pot fi instalate și sisteme autonome de supraveghere. Potrivit statisticilor, aceste locații sunt expuse și incendiilor, fapt pentru care se recomandă instalarea echipamentului autonom de stingere cu praf. 

Sisteme care înregistrează și arhivează pentru curți și blocuri 

Pentru mai multă securitate, este necesar să protejăm intrările și ieșirile din curte și bloc. Cel mai accesibil este sistemul interfon, absolut necesar pentru fiecare intrare în casă sau bloc. Ulterior, este important ca sistemele video de înregistrare din scări să posede și opțiunea de stocare și arhivare a datelor. Astfel, vei putea verifica eventuale înregistrări. 

Pentru a te bucura din plin de confortul și securitatea locuinței, comandă cardul gratuit pe www.libercard.md sau la Moldova Agroindbank. LiberCard are o listă generoasă de parteneri care îți pot oferi toate acestea, dar și multe alte opțiuni – toate în rate. Astfel, îți poți permite să-ți protejezi casa, grădina sau oficiul, fără să achiți dobânzi și costuri suplimentare. Soliciți o singură dată cardul de cumpărături, validezi suma disponibilă și ai parte de confortul pe îl meriți. Ai totul sub control chiar pe telefonul tău, în aplicația specială MAIBank, care te va ține la curent cu banii pe care îi ai cont, cumpărăturile făcute și sumele care trebuie achitate.

 

ALTE POSTĂRI